Carte: ”Băiatul Echo” de Matt Haig

Rating: 5/5 stars

Băiatul Echo urmărește povestea a doi tineri, Audrey și Daniel.

Într-o lume extrem de tehnologizată, Audrey și părinții ei încearcă să își trăiască viața cât mai simplu posibil, luptând chiar împotriva schimbărilor ce apar permanent. Daniel, în schimb, este tehnologie. Un Echo, un android ce a fost proiectat să arate ca un om (doar că… perfect), al cărui corp funcționează în mare parte ca al unui om, însă care nu are sentimente. Sau nu ar trebui.

Daniel a fost proiectat diferit față de toți ceilalți Echo. El simte și înțelege, nu este pur și simplu o mașină care execută ce i se spune fără să gândească. Tocmai din acest motiv el încearcă să o ajute pe Audrey după ce părinții i-au fost uciși și a rămas în grija unchiului Alex care, după cum devine evident pe măsură ce citești mai departe, nu are și nu a avut niciodată intenții bune.

După cum nu m-am așteptat, în această carte am găsit multe fragmente destul de profunde cu care m-am identificat foarte mult (o mini-selecție aici).

Pe lângă acțiunea continuă și intriga captivantă, cartea lui Matt Haig ne învață o lecție despre umanitate, despre ce înseamnă să iubești, să simți cu adevărat.

E adevărat că este o carte young adult și că majoritatea acestor cărți se focusează pe povestea de dragoste dintre personaje, însă aceasta a fost diferită din punctul ăsta de vedere. Desigur că romanța dintre Audrey și Daniel există, însă nu este dragoste la prima vedere sau mai știu eu ce. E ceva care se dezvoltă în timp, în urma multor situații dramatice prin care trec cei doi, împreună sau separat.

Mi-au plăcut foarte mult ambele personaje. Au fost extrem de… realiste (bine, pe cât de realiste pot fi personajele unei cărți science-fiction).

Deși Audrey a reușit să treacă peste multe, nici măcar o singură dată pe tot parcursul cărții nu a fost prezentată drept eroina feminină care întotdeauna știe ce face și e sigură pe ea și va salva lumea și pe cei pe care-i iubește. A avut un comportament potrivit situației în care se afla, fiind confuză și speriată, însă nerenunțând prea ușor.

De asemenea, Daniel a fost exact așa cum ar fi trebuit să fie. Un robot cu sentimente care nu ar fi trebuit să existe, intrigat și totodată oarecum speriat de el însuși, el își dezvoltă personalitatea de-a lungul peripețiilor prin care trece și devine o persoană minunată. Exact. Persoană. Un robot (sau mai degrabă semi-robot) devine o persoană.

Nu am de gând să vă spun mai multe în afară de faptul că romanul este plin de acțiune și că nu l-am putut pune jos până nu l-am terminat (decât foarte greu atunci când lucruri precum responsabilitățile au intervenit între noi – eu și cartea).

Recomand această carte absolut tuturor, fie că mai aveți vârsta pentru lecturile young adult sau nu, fie că vă place science-fiction-ul sau nu. E o lectură ușoară și, cred eu, poate capta atenția oricui.

Dacă ați citit-o și aveți o părere despre ea, lăsați-mi-o în comentarii. Spuneți-mi și dacă ați vrea sau nu să o citiți și ce v-a convins.

xx