Pe frontul de vest, nimic nou

Im Westen nichts Neues este cel de-al doilea roman al lui Erich Maria Remarque, publicat la începutul anului 1929 la Propyläen – Berlin. Abia un an avea să treacă de la apariția cărții, până la prima ecranizare americană. Chiar dacă a fost o adaptare rapidă, mai degrabă o asamblare a scenelor simbolice – cu accent pe dialogurile și apoi revederile cu directorul Kantorek și instructorul Himmelstoss – All Quiet on the Western Front (1930), lua două premii Oscar (pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor – basarabeanul Lewis Milestone = Lev Milștein).

Ce a determinat acest succes, aproape instantaneu, transformându-l pe veteranul de război Erich Paul Remark într-o celebritate? Desigur, tema fierbinte, dar și faptul că, într-o perioadă în care proiecțiile filmelor în cinematografe erau precedate de jurnale de știri belicoase, acesta era prima document care, fără să fie declarat anti-război, constituia o mărturie asupra ororilor sale. Moartea nu este o aventură, titra ecranul de început al filmului din 1930, pentru ca următoarea ecranizare, din 1979, să reia, urmată de vocea autorului, din off: Această poveste nu este o acuzație și nici o confesiune – și în nici un caz o aventură. Moartea nu este o aventură pentru cei care au stat față în față cu ea. Această poveste este despre o generație de bărbați care a fost distrusă de război.

Dacă ecranizarea americană lua două premii Oscar în 1930 (pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor – basarabeanul Lewis Milestone = Lev Milștein), cea germană, proiectată în luna decembrie a aceluiași an, la Berlin, avea să fie interzisă 7 zile mai târziu, din ordinul lui Goebbels, de către Comisia de Examinare a Filmelor, pe motiv că rădăcinile lui Remark n-ar fi pur germane. Autorul reclamă interdicția în cadrul Ligii Germane pentru Drepturile Omului, dar din cauza acuzelor rasiale el va părăsi Germania. Pe 10 mai 1933 cărțile sale sunt arse public sub motto-ul național-socialist: „Împotriva trădării literare a soldatului Războiului Mondial, pentru educarea poporului în spiritul apărării”.

Jumătate de secol mai târziu, All Quiet on the Western Front (1979), adaptarea pentru TV a romanului (după un scenariu de Paul Monas în regia lui Delbert Mann), câștiga un Glob de aur. Se pare că azi, la aproape 40 de ani de la ultima ecranizare, producătorii au intuit momentul propice pentru noi premii. Anunțată pentru luna noiembrie a lui 2016, remake-ul se bucură de prezența starului australian Travis Fimmel (pe care l-am văzut în primăvara acestui an în ultima serie Vikings, distribuită de History, și mai recent, în franciza Warcraft. Începutul). Prezența lui Travis Fimmel în rolul șefului de pluton Stanislaus Kat Katczinsky poate însemna o schimbare a perspectivei auctoriale sau narative: dacă în primul film Kat aducea mai degrabă cu un brav Svejk – descurcăreț, dar cam grobian – în al doilea, poate și datorită lui Ernest Borgnine, el apare ca o figură protectoare, aproape paternă (cu mulți copii acasă) și blajin. Iar în continuare, ca o o potrivire cu ultimul rol al lui Fimmel din seria Vikingilor el ar putea aborda, pe lângă aerul patern, și o perspectivă eroică a personajului.

Cei doi scenariști, Lindsay Paterson (implicată în producția de filme independente) și Ian Stokell (jurnalist la Washington Post) promit o nouă abordare: ei au demarat proiectul pe compania lor Sliding Down Rainbows Entertainment, înainte să se asocieze cu Radar Pictures, care l-a adus pe regizorul Roger Donaldson (The World’s Fastest Indian, The Bank Job). Marea lor provocare va fi să scoată dintr-un text clasic, despre războiul purtat în tranșee (pe care noi îl asimilăm azi jocului de painr-ball) o poveste cu sensuri actuale. Dacă primele ecranizări (din perspectiva soldatului Boomer) îl aveau ca personaj semi-central pe Kat, s-ar putea ca noua producție să-l aibă pe Kat ca narator, iar povestea formării (sau distrugerii) unei generații prin război să primească noi valențe.

Anunțuri

Un gând despre „Pe frontul de vest, nimic nou

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s