Animal pe moarte – de Philip Roth

Un volum din seria (după numele personajului-narator) Kepesh a lui Philip Roth, în excelenta traducere a Irinei Petraș.

Marea glumă – biologică – cu oamenii e că ești intim înainte de a ști ceva despre cealaltă persoană. Din prima clipă înțelegi totul. Sunteți atrași fiecare de suprafața celuilalt, la început, dar intuiești întreaga dimensiune.

Iar atracția nu e necesar să fie echivalentă: ea e atrasă de un lucru, tu de altul. Suprafață, seriozitate, și deodată: bum! dimensiunea – toate celelalte sunt numai un ocol.

Volumul apare la prima lectură drept unul mai puțin semnificativ din opera celui mai în vogă scriitor american. Partea de interes a acestei nuvele (dincolo de ecranizarea sa, care ne-o readuce în atenție) reprezintă prima fază a interogării lui Philip Roth asupra bătrâneții și a problemelor aduse de înaintarea în vârstă. Că era vorba, atunci, doar de presupuneri – ne putem da seama abia în al XXX-lea (și ultimul) său roman, mult mai reușit: Umilirea – ale cărui drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Al Pacino, pentru rolul ieșirii sale din scenă.

De reținut, totuși, aceste prime tatonări (mai mult retorice) ale terenului de către Philip Roth: Îți poți imagina bătrânețea? Sigur că nu poți … Nici măcar o imagine falsă – nimic. Nimeni nu vrea să înfrunte ceva de genul ăsta înainte de a-i veni vremea. Cum se vor petrece lucrurile? Obtuzitatea e de rigoare. Se înțelege, orice etapă a vieții mai înaintată decât cea în care te afli e de neimaginat. Câteodată ești la jumătatea unei noi etape înainte de a realiza că ai pătruns în ea. Și atunci, etapele dinaintea înaintării îți oferă compensațiile lor.

Chiar și ea, vârsta mijlocie, e înfricoșătoare pentru multă lume. Dar sfârșitul? Este, interesant, pentru prima dată în viață când stai cu totul afară, deși ești înăuntru. Să-ți observi destrămarea pas cu pas (dacă ești așa de norocos cum sunt eu) înseamnă, grație vitalității continue, să iei o considerabilă distanță față de propria decădere – chiar să te simți, cu seninătate, independent de ea. Inevitabil, apare o multiplicare a semnelor ce conduc spre neplăcuta concluzie, însă, în ciuda lor, tu rămâi afară.