Leviathan

leviathanAm început să comentez aici Leviathan, filmul rusesc contemporan care m-a impresionat la fel de mult ca, la vremea lui – acum 25 de ani – Căința georgianului Abuladze. Dacă ar fi doar o poveste pe hârtie, planurile Leviathanului ar fi cele descrise acolo: primul, cel simbolic, ar transpare printre rândurile celui de-al doilea, planul dramatic. Însă acesta este un film care, dincolo de scenariul pornit de la o poveste – de cele mai multe ori, reală – își propune mai mult decât să tran-spună în mai multe chei și stiluri povestea.

Fac paranteza aceasta fiindcă și filmul (la fel ca și literatura, odinioară), devine apăsat de critici care-l includ în anumite șabloane, uitând în recursul lor la metodă că vorbesc în primul rând despre un act artistic. Pentru ca analiza să merite citită, ar trebui – după aceste personaje – să pornească de la o încadrare în gen, apoi să reliefeze diferențele între alte filme de gen, șamd, impresiile personale ale criticului de ocazie ori cineastului amator fiind mai puțin relevante.

Se pierde aici un plan al operei, pentru că filmul, în plus față de carte, mai are încă o dimensiune artistică dată de constrângerile muncii de echipă. Sigur, se pot alege sau elimina la montaj anumite scene, dar actul în sine nu poate fi reluat și recreat, așa cum se întâmplă, bunăoară, pe hârtie. De aceea într-un film de autor, cum sunt cele pe care le urmăresc în ultima vreme, nu contează ce ne spune autorul, în ce cheie (gen) și cum o face el diferit față de alții.

Ordinea este cu totul alta: contează ce întrebări și-a pus acela, încumetându-se a face un film, ce l-a provocat să facă asta (depășirea unor granițe care poate, nu au fost trecute de alții, până la el, doar împinse până acolo) și abia în final, ce propune – ca soluție artistică la problemele supuse interogației sale. Povestea de inspirație ar de fapt de sorginte americană: un mecanic auto (asemenea lui Kolya), în luptă cu primăria, ia un excavator și dărâmă câteva construcții.

În spațiul rusesc, regizorul Zvyagintsev simte nevoia să modifice finalul: excavatorul este al primăriei, care dărâmă casa omului, alungându-l din spațiul său natural. Iar în final, printr-un concurs de împrejurări, primarul Vadim tranșează vendeta personală aruncându-l pe mecanicul auto în temniță. De aceea spuneam în finalul comentariului că filmul nu este atât istoria lui Kolya cât a lui Vadim – primarul corupt care depășește în final toate obstacolele și mustrările de conștiință, devenind ctitor de biserică. Și a sistemului în sine, care se perpetuează, înglobând stearpa ortodoxie incapabilă a-și mai păstori oile. O religie ajunsă – asemeni Poliției, ori Legii – un simbol golit de sens, doar o simplă formă, un instrument al Puterii în lupta cu ce a mai rămas de cucerit din spațiul individului.

Anunțuri

Un gând despre „Leviathan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s