„Gena egoistă”

Biologul Richard Dawkins, autorul conceptului MEMEI, o definește drept unitatea de informație culturală moștenită, utilizată și transmisă de un individ. Cartea „Gena egoistă” apărută la Editura tehnică în 2001, este o traducere a lucrării sale „Selfish Gene”, publicată într-o primă ediție (1976) și republicată (1989).

Cărţile lui Richard Dawkins au jucat un rol semnificativ în renaşterea interesului pentru cartea ştiinţifică destinată publicului larg. Cartea prezentată poate fi citită aproape de către oricine. Ea descrie cu mare abilitate o nouă faţă a teoriei evoluţioniste. Mema este o genă informațional-mentală, una purtătoare de informație culturală. Nu este vorba despre o genă în sens biologic, așa cum probabil v-ați dat seama deja, ci de o analogie. Dacă gena este o unitate replicativă la nivel biologic, mema (sau meme-ul, când folosim termenul în sens ușor peiorativ) este și ea o astfel de unitate, însă la nivel cultural. Am stabilit originea sa, acum să vedem cum operăm cu acest termen?

După D. Dennett, mema este o unitate de cunoaștere. După R. Brodie este o unitate de informație, care se poate transmite prin comunicare, influențând comportamentul uman. Cel din urmă denumește mema = un „virus al minții”, deoarece se transmite ușor de la o persoană la alta, manipulând manifestările ulterioare „infestării”. Memele evoluează, fiind perfecționate prin efortul dinamic și cognitiv individual și colectiv, oferind individului metode din ce în ce mai performante de a înțelege realitatea ca macro-mecanism fenomenal și cauzal. Acestea se transmit între generații succesive de indivizi, pentru optimizarea calității vieții. Ele pot particulariza informațional și afectiv personalitățile, dăruindu-le tendințe implicante și posibilități sporite de a pune și rezolva probleme fundamentale.

Spre exemplu religiozitatea poate fi tratată ca o tendință sufletească creată de meme specifice, religia cuprinzând un ansamblu complex de raportări ale individului la o realitate personalizată, tratată fie ca o supra-individualitate atotputernică, fie ca și creație a unei supraconștiențe divine, atotcunoscătoare. Limbajul poate fi, de asemenea, privit ca efect al unor meme specifice, moștenite sistematic, prin intermediul cărora individul dobândește capacitatea de organizare și abstractizare a lumii, amplificând capabilitățile sale de supraviețuire în condiții dificile.

Memele și genele pot avea o relație de susținere sau una de opoziție. Un astfel de caz este obiceiul celibatului. În genetică, o genă pentru celibat este destinată eșecului, însă în memetică poate avea succes: dacă acceptăm că succesul unei meme depinde de cât timp se acordă pentru transmiterea sa (iar mariajul scade din acest timp ce ar putea fi folosit pentru transmiterea memei), atunci celibatul pare de preferat mariajului. Însă în cazul genei, opusul este evident valabil. Există ipoteza că memele interacționează între ele, generând complexe de meme cu potențial interactiv, conceptual și evaluant superior, dar și că se pot inhiba unele pe altele. Teoria existenței și acțiunii memelor – ca surse ale personalității – este încă în discuție, unii cercetători înclinând s-o accepte ca utilă, iar alții o resping, ca nedovedită științific.

Unitațile culturale nu sunt replicatori în sensul că nu creează copii identice, deși acestea se produc și reproduc la nesfârșit, având o legătură cauzală între ele; pot fi copii apropiate ale altor meme – dar nu este clar cum o idee oarecare se copiază singură și se transmite prin limbaj. Nu toate ideile se replică, deci nu toate sunt meme.