Dragostea durează trei ani

O carte scrisă de un francez cu nume de neamț, Frederic Beigbeder, vine cu o afirmație ce a făcut furori la vremea ei, dar s-a cam fumat deja. O găsiți la preț redus în orice librărie online (cartea, zic, expresia doar în vocabularul domnilor – mai ales că s-a vândut împreună cu Gazeta sporturilor). 

Singurul merit al cărții este titlul, cel care a și atras majoritatea cititorilor (autorul era copywriter la o firmă de publicitate). Scriitura – nițel cinică, simplă și volubilă – nu își propune să fie mai mult decât să o demonstrație a titlului. Astfel, cartea a devenit un bestseller pentru o mare masă de bărbați singuri sau divorțați ce s-au identificat cu personajul principal, un alter-ego al autorului: un dandy postmodern care face uz de autobiografia sa picantă pentru notorietate și pentru a epata acest segment de cititori. La preț redus (la ofertă), aceștia se bucură de un roman alert, departe de a fi însă și unul valoros tocmai prin lipsa de miză.

Să fim sinceri, romanul se adresează unui public mediu, receptiv și potențial cosmopolit, dar în nici un caz unul ce nu-și permite (ori nu visează la) stilul de viață „boem înstărit”, care-și satisface capriciile și le etalează apoi cu bravură. Cartea se poate citi fără cine știe ce aport cerebral, livrându-și ideile explicit, fără a reuși însă, cu toată consecvența sa începând de la titlu. O recomand ca obiect de studiu tinerilor scriitori (fie și de articole pe blog), comparându-o cu scrierile Poptămașului autohton: avem aici romanul comercial în esența sa, adus la un alt nivel de către un autor celebru / față în față cu perlele și aforismele debitate de un scriitor de duzină. Același Tony dar cu altă pălărie – una pentru bărbați!

Drept dovadă, câteva citate:

(Majoritatea femeilor) „îl aşteaptă pe Făt-Frumos, acest concept publicitar debil, care fabrică tipe dezamăgite, viitoare fete bătrâne, acrituri în căutarea absolutului, în timp ce un singur bărbat imperfect le-ar face fericite.”

„N-o să mă satur în veci: când îmi place o fată, vreau să mă îndrăgostesc de ea; când sunt îndrăgostit de ea, vreau s-o sărut; când o sărut, vreau să mă culc cu ea; când mă culc cu ea, vreau să trăim împreună într-un apartament mobilat; când trăim împreună într-un apartament mobilat, vreau să mă însor cu ea; după ce mă însor cu ea, întâlnesc o altă fată care îmi place. Bărbatul este un animal nesatisfăcut, care ezită între mai multe frustrări. Dacă femeile ar fi şmechere, l-ar refuza, ca să alerge după ele toată viaţa”.

„Fericirea se bazează pe încredere, pe când dragostea cere îndoială şi nelinişte. Pe scurt, căsătoria a fost, în mare, creată ca să te facă fericit, nu ca să rămâi îndrăgostit.”

„Iată marea dramă a societăţii noastre; nici măcar bogaţii nu mai stârnesc invidia. Sunt graşi, scârboşi şi vulgari, nevestele lor au liftinguri, copiii lor se droghează, ei se duc închisoare, au gusturi de ţoape, pozează pentru Gala. Bogătașii de azi au uitat că banul e un mijloc şi nu un scop.”

„Dragostea e problema oamenilor care nu au nici o problemă”.

Anunțuri

3 gânduri despre „Dragostea durează trei ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s