Cătălin Pavel (mai) lansează o carte la Bookfest

Arheologul și scriitorul, mai nou și jurnalistul Cătălin Pavel (cu rubrici de arheologie în “Dilema veche” și critică de film în Revista22.ro și pe http://www.CeFilmeVad.eu) își lansează duminică 5 iunie 2016 – în ultima zi de Bookfest – volumul de poezii “Adagietto”.

Lansarea va avea loc în jurul orei 15:00 la standul editurilor Hecate & frACTalia din Pavilionul C4-C5. Cu aceeași ocazie se lansează și cartea de eseuri a lui Felix Nicolau, “Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism”. Vor vorbi autorii, Ciprian Măceșaru, Miki Vieru și Chris Tănăsescu. Moderator: Adina Uzunu. Ce spune critica despre Adagietto” (Ed. FrACTalia, 2016):

Bogdan Crețu: “Lansat în ultimii ani ca prozator, la edituri importante și bine primit de critica literară, Cătălin Pavel dă acum lovitura și în poezie. Adagietto mizează nu pe tensiune lirică acumulată, ci pe ruptură: aglomerând evenimente, detalii, consemnări grăbite, confesiuni, autorul știe să creeze contraste și breșe în care se ascunde un sens mai adânc. Cititorul trebuie să știe să extragă, din aceste fante, miezul profund uman; să caute, altfel spus, slăbiciunea, contradicția care umanizează și care se ascunde într-o retorică de multe ori debordantă, cu un înscenat aspect de verbiaj. Cultivând sau mimând mai multe tipuri de discurs, mizând adesea pe poemul amplu, ritmat, sincopat, epic, asumându-și deschis reperele livrești, poezia lui Cătălin Pavel este o reinventare melancolică a memoriei, o renovare a trecutului, în mai mare măsură decât o inventariere a prezentului. Poezie de dragoste în esența ei, biografistă doar în aparență, dintr-o cochetărie autoironică, ea atrage atenția asupra unui autor cu mari disponibilități stilistice, cu personalitate distinctă, care, deși a asimilat poezia ultimilor ani, nu își pleacă genunchiul în fața tiraniei nici unui model”.

Felix Nicolau: “Köstebek și Scagliosi discută absent și cu amărăciune în texte solide, cu un fals aer anecdotic. ”Povestirea” se alcătuiește din rafale de remarci, observații și imagini visate, astfel că ochiul n-are timp să clipocească la lectură, dar nici nu se obrintește; pentru că ritmul și amintirile sunt combinate cu viziuni și observații ingenioase. Într-adevăr, impresia este că te-ai logat pe mercador și ai totul la dispoziție, numai simțurile și inteligența să te țină. Totul este atât de aproape, atât de palpabil, dar și atât de haotic, ca la revenirea dintr-o amnezie pusă pe feste. Mai presus de orice, maturitatea poetului se observă în felul în care este capabil să absoarbă mai multe straturi de lumi și vremuri în scrisul lui, fără ca să alunece în manierism, snobism sau prețiozitate. Ba din contră, efectul total este incitant – căci întemeiat pe agere efecte parțiale, de parcurs”.

Cătălin Pavel a publicat “Aproape a șaptea parte din lume” (Humanitas, 2010) și “Nicio clipă Portasar” (Cartea Românească, 2015), alături de volumele de poezii “Altera pars” (A.T.U., 2012), “Tulburarea la ființele vii” (Limes, 2014) și “Doi oameni într-o poză” (Limes, 2015).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s