Bibliotecile vii

Am ieșit acum 4 ani din casă, luând cu mine doar filtrul de cafea – și câteva cărți de Matei Vișniec, Philip Roth, David Mitchell, Umberto Eco, Michel Huellebecq, scriitori aflați încă atunci, cu toții, printre vii, contemporani ai mei. Și m-am decis să plec într-un oraș cultural, unde să cunosc oameni care scriu, fiindcă intuiam despre cărți c-ar fi mai mult decât, ca să forțez o comparație, simple cărămizi ce servesc educației cuiva. Simțeam că ele nu-s doar partea văzută a icebergului, iar după o vreme m-am convins: cuvintele sunt, de fapt, chiar icebergul – iar viața pe care o ducem la vedere, una necesară ca aerul pe care-l respirăm.

N-am reușit să cunosc (direct) atât de mulți oameni care scriu, din cauză că apele, aerul, ca și scriitorul, sunt destul de bine ancorate, fiecare, într-un areal spațio-temporal. Timpul ne devoră, noroc cu mijloacele de comunicare și cu artele de mâna a 7-a. Am cunoscut mulți scriitori pe facebook, și am avut ocazia să văd mai multe filme decât mi-aș fi dorit; aș fi preferat, în loc de asta, să citesc mai multe cărți. Recent, am primit mai multe cărți de la scriitori și edituri, ceea ce mă obligă să mă-ntorc la lectură și să reconsider ideea de bibliotecă. Pe rafturile mele stau acum cărți vii, de la oameni ce trăiesc același timp, respiră cam același aer și sorb din izvoare apropiate.

Schimbă treaba asta scrisul, ori cititul, cu ceva? Nu pot (sau nu vreau) să răspund la așa-ntrebare. Ce pot sigur să spun că s-au schimbat sunt raporturile scriitorului cu posteritatea. Nu mai scrie nimeni dintr-un turn de fildeș, trist și ne-nțeles. Cititorii de azi, chiar cu rândurile mai rarefiate, sunt mai selectivi și mai responsivi, iar efectul cărților este aproape imediat. Ideile se propagă cu viteză și au șanse sporite de-a influența comunități și de-a se transforma în fapte. Iar bibliotecile devin, din instituții, pomi cu fructe vii.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s