Ne(de)terminare

Am 5 cărți în citire de la-nceputul anului 2015. M-am hotărât să le-nșir aici deși mi-e rușine cu bilanțul ăsta, dar am constatat că feed-back-ul ajută, mai ales de afli că mai sunt și alții-n situații similare.

1. Clinamencum a început Renașterea de Stephen Greenblatt comandată de pe elefant.ro pe la-nceputul anului = citită pe sfert

2. Matei Vișniec – Negustorul de începuturi de roman de la Humanitas Cluj = am ajuns pe la jumătate, îmi place dar e corp de literă mic și n-o pot citi seara.

3. Cinema II imaginea-timp a lui Gilles Deleuze = scriere limpede, idei sclipitoare, format de carte mijlociu, corp de literă mare, ușor de citit. Am plimbat-o cu mine prin câteva locuri presupuse de repaos, degeaba.

4. Supunerea lui Houellebecq = autor preferat + tipar aerisit, umor spumos, totuși mai am câteva (20-30) pagini. Finalul deja previzibil, ori părerea de rău că se va termina? Nu știu ce mă oprește s-o „bifez”.

5. Mansardă la Paris cu vedere spre moarte – volum de teatru Vișniec din care am citit piesa care dă titlul (m-a inspirat) și am răsfoit o alta.

În liceu puteam citi o carte/zi. Acum am job, alte responsabilități, și totuși, după program? Week-end-urile? Să fie simplă procrastinare, ori înseamnă (alt)ceva? Ca să nu merg cu gândul așa departe, am luat în week-end becuri cu lumină rece, albă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s