Supunere XI

michel-houellebecq

În mod vădit, simpla voință de a trăi nu era suficientă ca să rezist în fața sumei de dureri și necazuri care jalonează viața unui occidental mediu. Eram incapabil să trăiesc pentru mine, și atunci pentru cine altcineva să trăiesc? Omenirea nu mă interesa, ba chiar mă dezgusta, pe oameni nu-i consideram frații mei, și cu atât mai puțin pe cei care constituiau o fracțiune restrânsă a omenirii, bunăoară cea pe care o alcătuiau compatrioții mei ori foștii mei colegi.

Totuși, într-un sens supărător, mă vedeam silit să recunosc că acești oameni erau semenii mei, însă tocmai această asemănare mă împingea să fug de ei; era nevoie de o femeie – conform soluției clasice, experimentate; o femeie este desigur umană, dar reprezintă un tip ușor diferit de umanitate, conferă vieții un anume parfum exotic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s