Mansardă la Ieși cu vedere spre iad

– studiu pentru o piesă în 3 personaje care se iubesc inegal –

casaAcțiunea – vă spun din start – este cam subțire, dar are avantajul că se poate înfiltra oriunde: la București sau prin sudul țării, ca să se-ncheie în (nu prea) dulcele târg al Ieșilor. Personajele principale ar cam trebui să fie așa cum am zis, cele trei: poetul MINOR, nevasta VICTORIA și iubita OTILIA, dar mai apar și alte câteva IUBITE, cuvioasa PARASCHEVA cu GHEORGHE cojocarul, prietenii MIHAI și GARABET, surorile RALIȚA și ALEXANDRINA; și cine știe câte va mai născoci imaginația limitată a autorilor.

Apropos de autori, ar cam fi nevoie de o trupă care s-o scrie, fiindcă de jucat teatru, joacă aproape toată lumea. Oricum, este clar că deși MINOR, poetul nu se naște așa, ci trebuie să devină (ca și piesa de care zic, ar trebui cumva lăsată să se coacă, nu aruncată – pleosc! – aci pe blog). Dar cum totul trebuie să aibă un început, putem începe odată, aici. Acuma, s-o facem cu poetul scriindu-și epitaful, ori chiar cu nașterea în azilul de copii – de undeva, de pe dealul Cotrocenilor?

E cam impropriu să te naști într-un Azil de copii orfani, dar se-ntâmplă: așa că pe fundal ar putea să fie proiectată, până se hotărăște toată treaba asta cu Piesa de teatru – chiar pe Cortină – o imagine a generoasei instituții din Cotroceni. Pe când reușesc și spectatorii să se așeze, poate reușim și noi, autorii, printre pauzele noastre de cafea de la job, să alegem și personajele pentru scena I din actul I (v-am zis eu că totul are un început): în dreapta scenei, cuvioasa PARASCHEVA doarme (și toarce ca o pisică) pe războiul de țesut. Pi șientru, cojocarul GHEORGHE coase o hartă a Regatului României, din trei bucăți de piele:

GHEORGHE (cosând partea de sus de partea de jos): Eeee, asta-i piele bună, de moldovean! Uite ce bine-i bătucită – o arată el publicului.

După ce le coase (în vreme ce pieile ba se vaită eroic – se aud puști sau urale – ba se învârt într-o horă) își desface tacticos pielea de pe fața aspră și vedem că purta – bine disimulată – o mască de sudist:

GHEORGHE (mult mai tânăr la față și vorbind cu accent maghiar): Și-amu să cosem și bucata aste de țară, ca s-o facem așe, mai dodoloț.

– va continua? –

Anunțuri

Un gând despre „Mansardă la Ieși cu vedere spre iad

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s