Philip Roth – Animal pe moarte X

rothCum poți preface libertatea într-un sistem? Te costă mult s-o afli… N-are rost să vorbim despre asta. Problema e că gloata n-a venit să-mi deschidă ușa celulei. Mulțimea năucă era acolo, dar, cum se întâmplă, trebuia să-mi deschid singur ușa. Fiindcă și eu eram flexibil și fundamental potrivnic, chiar dacă, pe când eram însurat, mă furișam din casă și mă regulam cu cine se nimerea.

Acest soi de eliberare gen ’60 îl aveam în minte de la început, dar la început, începutul meu, vreau să spun, nu putea fi vorba de vreo aprobare comunitară a unor asemenea lucruri, nici de un curent social care să te măture și să te poarte cu el. Nu erau decât obstacole, unul dintre ele fiind starea civilă, altul fiind ordinea provincială, altul educația în spiritul nobilelor noțiuni de seriozitate, pe care nu le puteai azvârli cât colo singur.

Ținta creșterii și educației mele a fost să mă amăgească să îmbrățișez o vocație domestică, pentru care nu aveam nici o chemare. Bărbatul de familie, conștient, însurat și cu copii – și tocmai a început revoluția. Totul a sărit în aer, iar în jurul meu se învârteau fetele acelea, ce era să să fac, să rămân însurat și să-mi văd de adultere și să gândesc.

Asta-i situația, ăsta-i țarcul în care trebuie să trăiești?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s