De ce vedem filme? după lectura cărții lui Claude Bremond

un fel de jurnal

logica_povestirii_claude_bremondScenariul clasic, de tip hollywoodian, opune protagonistul (care se află într-un moment de răscruce al vieții sale ori este forțat să facă o schimbare) unul sau mai mulți antagoniști care îi stau în care eroului. Schimbarea implică de regulă o călătorie sau o luptă, iar printre tipologiile de personaje întâlnite de protagonist sunt influențatorul (guide mentor) și sidekick (complementarul sau caracterul contrastant al protagonistului, care îl pune astfel în valoare). De la mijlocul oricărui film de acest gen este interesant de urmărit modul în care eroul reușește să-și formeze o echipă (de regulă eterogenă) din asemenea caractere complementare (sigur, mai sunt și alte tipologii – amelioratorul, degradatorul, retribuitorul – care nu servesc ideii de față).

Constatăm că filmul este cu atât mai reușit cu cât antagonistul este mai reușit. Apariția lui nu va eclipsa însă pe cea a eroului, iar conturarea personajului, de asemenea, nu se face în detrimentul caracterizării eroului – sunt de ajuns câteva elemente de identificare. Cu cât este mai misterios…

Vezi articol original 162 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s