Florin Poenaru – despre Noul val din perspectivă colonialistă

În eseul său din Planurile de ansamblu ale Politicilor filmului, Florin Poenaru reia un text scris cu doi ani înainte pentru platforma Criticatac în care încerca să argumenteze că un loc comun al tranziției postcomuniste din Estul Europei ar fi internalizarea perspectivei Vestului asupra trecutului comunist, ca semn al depășirii definitive al acestuia, și astfel, al integrării în normalitate – așa cum era ea definită având Vestul drept reper unic. Mai mult, Poenaru observă o presiune asupra clamării ostentative a acestui fapt, prin ridiculizarea trecutului, și îl ia drept semn al unui fenomen – mai amplu – numit autocolonizare.

Astfel, prin conjunctura invocării unui film recent vizionat, explică Poenaru apariția sa pe terenul (minat) al criticii de film, domeniu pentru care nu se consideră nici suficient de bine echipat, nici prea interesat, poate doar într-o perspectivă antropologică. De remarcat, încă din primele rânduri, salturile logice ale tânărului doctorand în antropologie socială, coordonator al platformei Criticatac. Cu formația sa polemică pronunțată, tânărul jurnalist intra astfel în dezbatere cu dilematicii Alex. Leo Șerban și Andrei Gorzo, pe paginile (Critica de stânga față cu reacțiunea) și pe forumul Dilemei vechi, din care va reuși să iasă în cele din urmă cu tot cu oponent, îndeplinindu-și astfel misiunea de vârf de lance.

Observația cu care Gorzo demontase argumentul lui Poenaru era posibilitatea ca Est-europenii să se întoarcă cu o privire lucid-critică spre instanța Vestică. Totuși, revine antropologul, a lua distanță prin râs și ironie nu este deloc operațiune critică sau de întoarcere a privirii, ci una de naturalizare a perspectivei (auto)coloniale. Spre exemplificare ia un film care reușește să evite, după părerea sa, aceste capcane: Hârtia va fi albastră din 2006 a lui Radu Muntean, care este și singurul film pe subiectul Revoluției din Noul Val. Poenaru identifică un artificiu regizoral (prin fixarea pe momentul prezent, tragismul nu mai este unul exterior situației, ci o structurează de la început) care-i dă filmului valoare și o notă realistă, de-dramatizând tema morții.

În final, asistăm la sintetizarea a două moduri de a scrie despre filme și de a dezvolta teorii despre ele: o strategie descriptivă, bazată pe generalizări, care caută să explice anumite aspecte ale filmului (tehnici de filmare, montaj, tipologie/gen al filmului, narațiune, subiect), privind filmul ca întreg și analizându-i elementele componente. O a doua strategie sugerată de Poenaru ar fi cea politică și critică, una care nu se mulțumește cu descrierea filmului, acesta fiind doar un pretext pentru explorarea contextelor sociale, politice și economice mai largi în care acesta a fost produs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s