Cinematografia românească – un alt unghi de vedere

Orgolii futile

un fel de jurnal

Despre cinematografia românească, un fenomen pe cale de disoluție, s-a scris destul de mult și cam fără rost și încă se mai scrie – tot mai mult și mai prost. Cel mai tare mă amuză etichetele care atârnă pe picioarele domnului Lăzărescu: suntem foarte siguri, unii sau alții, că este vorba fie despre un Nou val al cinematografiei românești, fie (mai ales) despre Noul Cinema Românesc. Diferențele, deși subtile, lipsesc cu desăvârșire, dacă tot ne permitem clișee la ora închiderii. Pentru că dacă este un Nou val, atunci el s-a născut dintr-o Mare (aproape) moartă. Iar dacă este un Nou cinema, este așa fiindcă s-a impus ca reacție împotriva viziunii superficiale (sau a lipsei de viziune) a cinematografiei românești de până la el. Că să folosim o construcție ajutătoare, Noul cinema nu are maluri. Așa că n-are voie să facă nici… valuri. N-am găsit altă rimă!

Pozițiile cucerite de tinerii…

Vezi articol original 854 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s